Întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale
Ce acte de procedură sunt apte de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale?
Art. 155 cod penal prevede:
„(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
(3) Întreruperea cursului prescripției produce efecte faţă de toţi participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale.
Astfel, de la intrarea în vigoare a codului penal actual și până la publicarea în monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Ce înseamnă asta? Spre exemplu, organele de urmărire penală aveau în instrumentare un dosar, îndeplineau anumite acte de procedură în el, după care dosarul era în „stand-by” o bună perioadă de timp, în care persoana sau persoanele cercetate trăiau cu un sentiment de incertitudine în ceea ce privește soarta acelui dosar și evident răspunderea lor penală.
Acest text a fost supus controlului de Constituționalitate, autorul excepției arătând că expresia “orice act de procedură” este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, motiv pentru care aceasta încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În susținerea excepției, autorul a arătat că potrivit doctrinei, actele se împart în două categorii: acte procesuale și acte procedurale, acestea având un regim juridic diferit și producând efecte juridice diferite. Așadar, actul procesual este întotdeauna anterior și este adus la îndeplinire printr-un act procedural care este întotdeauna ulterior primului.
Așa cum spuneam anterior, exemplul concret redat de autorul excepției a fost emiterea unei ordonanțe de declinare a competenței unui organ de urmărire penală în favoarea unui alt organ de urmărire penală. În această situație, conform prevederilor în vigoare până la acel moment, dacă spre exemplu, termenul răspunderii penale cu privire la infracțiunea care făcea obiectul cercetărilor era de 5 ani, iar până la emiterea ordonanței de declinare a competenței organului de urmărire penală, termenul de prescripție era aproape împlinit (lipseau două luni), „se ștergea cu buretele” cei 4 ani ș 10 luni ca efect al emiterii ordonanței și începea să curgă un nou termen. Deci, organul de urmărire penală putea să mai lase dosarul respectiv pe „stand-by” pentru că termenul de prescripție al răspunderii penale a început să curgă de la zero.
În considerente, Curtea Constituțională afirmă că legiuitorul a extins sfera cauzelor de întrerupere a termenului prescripției, cu consecința restrângerii incidenței acestei instituții. Așa fiind, emiterea unor acte de procedură, precum citațiile adresate unor participanți la procesul penal, diferitele procese-verbale încheiate de organele de urmărire penală sau ordonanțele de declinare a competenței organului de urmărire penală (ca în prezenta cauză), acte care nu trebuie comunicate suspectului/inculpatului, produc efectul prevăzut la art. 155 din Codul penal.
Mai mult, Curtea afirmă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia. Astfel, Curtea a admis excepția invocată și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.
De la momentul publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, Parlamentul, în virtutea atribuțiilor ce îi revin, avea obligația ca în termen de 45 de zile să intervină și să pună în acord dispoziția legală cu decizia Curții Constituționale.
Această decizie a Curții Constituționale face parte din categoria deciziilor de constatare a neconstituționalității necondiționate. Mai exact, Curtea trebuia să se limiteze în a constata dacă prevederea legală criticată contravine sau nu dispozițiilor Constituționale. Însă, Curtea, susținând că dispozițiile legale din reglementarea anterioară îndeplineau condițiile de previzibilitate și predictibilitate, nu face altceva decât să aducă atingere prevederilor art. 2 alin. 3 din legea 47/1992, conform cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
În legătură cu acest seubiect s-a discutat și cu ocazia Întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 9-10 Martie 2020.
Astfel, problema de drept supusă dezbaterii a fost: Momentul de la care curge/se întrerupere termenul de prescripție a răspunderii penale în ipoteza imposibilității aducerii la cunoștință a actului supus comunicării suspectului/inculpatului (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești)
În opinia INM, imposibilitatea aducerii la cunoștință a actului supus comunicării nu influențează momentul de început (dies a quo) al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale întrucât acesta este determinat de data săvârșirii infracțiunii, cu distincțiile realizate de dispozițiile art. 154 alin. 2 și 3 C.pen. în cazul infracțiunilor cu durată de consumare, respectiv de data când minorul față de care a fost comisă o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile sau de pornografie infantilă, a devenit major sau a decedat, conform art. 154 alin. 4 C.pen. Prin urmare, acest moment este unul obiectiv, fără a fi influențat de aducerea la cunoștintă a vreunui act procesual/procedural supus comunicării.
În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, dispozițiile art. 155 alin. 1 C.pen. referitoare la cauzele de întrerupere trebuie analizate prin raportare la cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 297/201820, în această categorie fiind incluse doar cele care îndeplinesc exigențele de previzibilitate, respectând principiul legalității incriminării, respectiv actele de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului/inculpatului.
În acest sens, Curtea a arătat că rațiunea cazului de întrerupere este aducerea la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socialș avută în momentul comiterii sale. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pentru persoana în cauză, o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale.
În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, dispozițiile art. 155 alin. 1 C.pen. referitoare la cauzele de întrerupere trebuie analizate prin raportare la cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 297/201820, în această categorie fiind incluse doar cele care îndeplinesc exigențele de previzibilitate, respectând principiul legalității incriminării, respectiv actele de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului/inculpatului.
Prin urmare, prin interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 297/2018 s-a revenit, practic, la reglementarea întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior.
De aceea, problema întreruperii cursului prescripției răspunderii penale va fi soluționată în același mod ca și în reglementarea anterioară, avându-se în vedere și jurisprudența de la acel moment, fiind astfel susceptibile să întrerupă prescripția toate actele care trebuie comunicate, potrivit legii, suspectului/inculpatului (efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, înmânarea mandatului de arestare preventivă etc.). În aceste ipoteze, caracterul prescripției de sancțiune pentru pasivitatea organelor judiciare este contrazis de natura actelor efectuate în desfășurarea procesului penal, motiv pentru care cursul acesteia va fi întrerupt.