Avocat Drept Penal Cluj

Pozitiv la THC (tetrahidrocanabinol) doar în urină? Fapta nu este infracțiune.

Cuprins

Am obținut în premieră un răspuns extrem de clar din partea IML Cluj ca o confirmare a ceea ce am susținut de la început, în urma adresării unor întrebări preliminare în interesul clientului nostru T.A.O., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, faptă prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal.

Starea de fapt
În urma testării cu aparatul Aquila Scan WDTP-10 a numitului T.A.O. a rezultat la indicatori T3B AMP – se recomandă analize de laborator. Deoarece existau indicii că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, numitul T.A.O. a fost condus la I.R.G. H. Octavian Fodor din Cluj- Napoca, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină.

În consecință, conform adresei nr. XXXX/XX/X/XXX din 19.11.2021 emisă de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, buletinul de analiză apus în evidență faptul că în data de 10.11.2021, în urma examenului toxicologic efectuat pe mostra de sânge a numitului T.A.O., prin metoda CSS, acesta a fost negativ pentru tetrahidrocannabinol (THC), amfetamine, morfină și alți derivați opiacei, iar in urma examenului toxicologic efectuat pe mostra de urină a numitului T.A.O., prin metoda teste rapide JusChek imunochimice, acesta a fost pozitiv pentru THC și negativ pentru amfetamină, metamfetamină, MDMA, cocaină, ketamină, fenciclidină, benzodiazepină, barbiturice, antidepresive triciclice, metadonă, morfină și
alți derivați opiacei..

Iată întrebările formulate de către noi:

1. Care este perioada de timp (minimă și maximă) identificată în literatura de specialitate în care substanța THC este prezentă în sânge și produce efecte psihoactive, de la momentul ingerării în organism?

2. Care este perioada de timp necesară fiecărei etape (absorbție și eliminare) a compusului THC de la momentul ingerării în organism?

3. Dacă compusul THC-COOH (sub forma de metabolit a compusului părinte THC) identificat în urină  în procesul de eliminare, este apt să producă efecte psihoactive?

4. Care este perioada maximă post-consum în care compusul THC-COOH poate fi identificat în urină, raportat la momentul ingerării compusului THC în organism?

5. Care a fost cantitatea de THC-COOH identificată în mostrele biologice?

6. Care a fost intervalul de timp scurs între momentul ingerării substanței THC și momentul prelevării probei biologice, raportat la răspunsul întrebării nr. 5?

Prin adresa nr. XXX/X/XXX/2022 IML Cluj a oferit următoarele răspunsuri (extras):

Examenul toxicologic pentru substanțe psihoactive efectuat în Laboratorul de Toxicologie din cadrul IML Cluj presupune:

– analiza mostrelor de urina prin utilizarea de teste rapide imunochimice;

– analiza mostrelor de urină și/sau sânge prin metode cromatografice (cromatografie pe strat
subțire).

În ceea ce privește detectarea diferitelor substanțe psihoactive în mostrele biologice aceasta este influențată de numeroși factori (factori care pot justifica inclusiv eventualele discrepante între rezultatele analizelor toxicologice efectuate pe mostre de sânge, respectiv urină), și anume:

Substanțele pot fi regăsite sau nu în diverse matrici biologice, dependent de faza toxicocinetică în care se află post-administrare: absorbție sau eliminare.

La timp scurt de la consumul substanței, aceasta ar putea fi regăsită în sânge, dar nu și în urină (dacă a avut loc absorbția, dar substanța încă nu a ajuns să se excrete renal). Ulterior, există posibilitatea regăsirii substanțelor atât în sânge, cât și în urină.

La un timp mai lung de la consumul substanței este posibilă regăsirea substanței în mostrele de urină, fără a fi regăsită și în sânge.

În ceea ce privește substanțele consumate, acestea pot suferi metabolizare în organism cu transformarea lor în diverși metaboliți. Astfel, analizele toxicologice pot viza compușii părinte (compușii consumați) și/sau metaboliții acestora.

Fereastra de detecție (intervalul de timp în care se poate detecta o substanță post-consum) a compușilor eliminați pe cale renală este de regulă mai extinsă în cazul analizei mostrelor de urină decât în cazul mostrelor de sânge. În plus, fereastra de detecție depinde printre altele de tiparul consumului (cale de administrare, doze, frecvența administrării), precum și de performanțele metodei analitice aplicate în vederea confirmării consumului de drog.

Faptul că uneori există neconcordanțe între rezultatele examenului toxicologic pe mostre de sânge și rezultatele examenului toxicologic pe mostre de urină, poate fi justificat prin particularitățiletoxicocinetice ale diferitelor substanțe (parametrii toxicocinetici – concentrații maxime atinse în diferitele mostre biologice, momentul atingerii concentrației maxime post-consum) fereastra de detecție, forma regăsită în diferite matrici (compus părinte consumat sau metaboliți).

Tetrahidrocanabinolul (THC) se poate regăsi în sânge ca atare și sub formă de metaboliți, dar în urină se excretă preponderent sub forma metabolitului acid 11-nor-delta-9-THC-9 carboxilic (THC-COOH glucuronoconjugat și liber). Analiza imunochimică efectuată pe mostra de urină a apelat la un test imunochimic rapid cu anticorpi specifici care detectează metabolitul THC-COOH. În schimb, analiza CSS efectuată pe mostra de sânge urmărește detecția compusului părinte (THC), nu a metaboliților.

În general, dacă timpul post-consum al cannabis-ului este suficient de lung, concentrația de THC-COOH în urină poate fi chiar mai mare decât concentrația THC în sânge.

De asemenea fereastra de detecție a THC-COOH în urină este mai mare decât cea a THC in sânge, find posibilă detectarea metabolitului și la un timp mai îndelungat de la consumul de canabis. În plus, putem menționa că metodele analitice aplicate (imunoanaliza, respectiv CSS) se bazează pe principii diferite, putând prezenta performanțe diferite pentru diverși compuși, în termeni de sensibilitate. Toate aceste date pot justifica rezultatul pozitiv pentru THC în cazul mostrei de urină (prin aplicarea metodei imunochimice), respectiv rezultatul negativ pentru THC în cazul mostrei de sânge (prin aplicarea metodei CSS), prelevate de la numitul T.A.O.

Menționam că rezultatul pozitiv pentru THC pe urina recoltată de la numitul T.A.O. sugerează faptul că susnumitul a consumat substanțe interzise de lege, dar analizele efectuate nu permit stabilirea cu exactitate a momentului în care a avut loc consumul.

De regulă, în literatura de specialitate, se recomandă ca rezultatul pozitiv obținut printr-o anumită metodă de analiză să fie confirmat printr-o a doua metodă. În Laboratorul de Toxicologie din cadrul IML Cluj-Napoca nu dispunem decât de cele două metode analitice destinate identificării substanțelor psihoactive menționate mai sus (imunoanaliza și CSS).

Ca urmare, în cazul numitului T.A.O., deși examenul toxicologic pe urina a fost pozitiv pentru THC la analiza imunochimică (ca urmare a detectării metabolitului THC-COOH), nu am dispus de o metoda suplimentară care să confirme expunerea la THC prin analiza probei de urină a susnumitului (metoda CSS aplicată vizând compusul părinte, THC, în timp ce în urină predomina metabolitul THC-COOH).

În cazul numitului T.A.O., analizele efectuate au fost calitative. Nu s-a efectuat analiza cantitativă (dozarea) a substanței identificate, deci NU se pot face aprecieri asupra cantității prezente în organismul susnumitului. În lipsa determinării concentrației THC, NU există criterii obiective, științifice, de ordin medical, care să permită evaluarea influențelor psihoactive, deci care să permită aprecieri la manifestările clinice ale numitului T.A.O., cuprinzând și alterarea capacității de atenție și concentrare necesare conducerii unui autovehicul.

Menționăm de asemenea, că unele studii prezentate în literatura de specialitate indică o corelație slabă chiar și a concentrației sanguine a THC cu gradul de afectare a capacității de conducere, suspectând că nivelul sanguin nu ar reflecta în mod corect nivelul cerebral al compusului . De asemenea, s-a constatat că, în primele opt ore post consum are exista o corelație mai bună (deși tot moderată) între gradul de afectare a persoanei și nivelul sanguin al metabolitul THC-COOH (concentrația sanguină a THC-COOH scăzând mai lent decât cea a THC).

Conform literaturii de specialitate:

După consumul canabisului (THC-ului) prin fumat/inhalare concentrația sanguină maximă se atinge după aprox. 3-10 minute, de la începerea consumului.

După consum de THC pe cale orală (ingestie) absorbția este mai lentă, concentrația sanguină maximă find atinsă după 1-2 ore, uneori chiar după un timp mai îndelungat.

În ceea ce privește concentrațiile sanguine, acestea scad de regulă rapid în primele 3-4 ore, dar eliminarea completă necesită mai mult timp.

Substanța părinte (THC) poate fi detectată în proba de sânge 3-12 ore (sau chiar mai mult timp) post-consum (dependent de tiparul consumului, doza și metoda de analiza aplicată). Fereastra de detecție este mai lungă în cazul metodelor de analiză instrumentale foarte sensibile.

În ceea ce privește mostra de urină, analiza acesteia permite în general confirmarea expunerii la THC chiar și până la câteva zile post-consum prin posibilitatea de a detecta metabolitul THC-COOH cu timp de înjumătățire mai lung. Astfel, se indică de regulă posibilitatea detectării THC-COOH prin metode analitice uzuale (inclusiv imunoanaliza) timp de 3-28 zile post-consum, dar acest interval poate creste până al 90 zile în caz de consum cronic.

Menționăm că metabolitul acid 11-nor-delta-9-THC-9 carboxilic (THC-COOH, principal metabolit al THC prezent în urina (THC-COOH glucuronoconjugat și liber) nu prezintă proprietăți psihoactive.

În ceea ce priveste efectele THC asupra sistemului nervos central al persoanei, cu modificări ale funcțiilor și proceselor psihice, cognitive și ale comportamentului, cuprinzând și alterarea capacității de atenție și concentrare necesare conducerii unui autovehicul, se consideră că persoana poate fi afectată de THC timp de 3-4, chiar 6-10 ore post-consum.

Concluzie:

Astfel, atât timp cât metabolitul THC-COOH nu prezintă proprietăți psihoactive, în ipoteza în care compusul părinte THC nu a fost detectat în mostra biologică de sânge, fiind detectat doar sub formă de metabolit în urină (THC-COOH) fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin.1 lit. b) teza I Cod procedură penală, urmând a se dispune clasarea cauzei (în cursul urmăririi penale) ori achitarea (în cursul judecății).

Gîndac Cristian, avocat specializat în drept penal Cluj.

Picture of Cristian Gîndac

Cristian Gîndac

Avocat specializat în drept penal

error: Content is protected !!