Darea de mită. Articolul 290 Noul Cod penal
A. Concept și reglementare
Dacă în cazul infracțiunii de luare de mită, legiuitorul sancționează comportamentul unui funcționar public ori unei persoane asimilate unui funcționar public, care pretinde, primește sau acceptă promisiunea de a primi bani sau foloase necuvenite pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia un act conform îndatoririlor sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri, corelativ trebuie să existe o persoană care oferă, dă sau promite bani sau alte foloase necuvenite, bineînțeles pentru a obține un favor din sfera de atribuții ale funcționarului public ori a unei persoane asimilate funcționarului public, ori un act contrar acestor îndatoriri.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
B. Subiectul activ. Participația penală. Subiect pasiv
B1.Subiectul activ nemijlocit – este persoana care comite infracțiunea de dare de mită, acesta putând fi:
- orice persoană fizică sau juridică[1]
- persoana fizică – trebuie să aibă împlinită vârsta de 14 ani și să aibă discernământ la momentul comiterii faptei;
- persoana juridică – răspunde penal de la data înființării ori de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege (de exemplu: înregistrarea în Registrul Comerțului a societăților comerciale) dacă a comis infracțiunea în realizarea obiectului de activitate, în interesul persoanei juridice ori în numele acesteia; (pentru a vedea condițiile răspunderii penale ale persoanei juridice, vezi articolul nostru aici)
- art. 308 cod penal – persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice descrise la punctul (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
- în acest caz, limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, fiind considerată o faptă mai puțin gravă.
Spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, unde subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcționar public ori un funcționar public asimilat, în cazul infracțiunii de dare de mită, subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică, inclusiv un funcționar public sau un funcționar public asimilat.[2]
B2. Participația penală
Participația penală, respectiv situația în care la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contribuie mai multe persoane fizice sau juridice, este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare și complicitate.
Într-un caz s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită sub forma complicității, constând în aceea că în baza unei înțelegeri prealabile, cei 4 inculpați s-au prezentat la sediul unei societăți comerciale unde au propus paznicilor ca în schimbul unei sume de bani plătite pe loc de unul dintre ei să le permită sustragerea mai multor bunuri, înțelegere care s-a perfectat și executat.[3]
Așa cum am menționat și cu ocazia analizei infracțiunii de luare de mită, mituitorul nu este complice la infracțiunea de luare de mită, ci este autor al infracțiunii de dare de mită și pentru tragerea la răspundere a acestuia nu este necesară identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanei mituite. S-a considerat că mituitorul nu poate fi complice atât la infracțiunea de dare de mită cât și la infracțiunea de luare de mită[4] și de asemenea autorul infracțiunii de dare de mită nu poate fi și complice sau instigator la infracțiunea de luare de mită.[5]
În practica judiciară s-a reținut că „în angajarea răspunderii penale, este însă esențial a se determina cu privire la care din cele două infracțiuni complicele a săvârșit acte de complicitate, respectiv este important a se stabili elementul subiectiv cu care acționează complicele. Astfel, trebuie determinat şi delimitat dacă complicele acționează cu intenția directă de a-l ajuta pe mituitor sau pe mituit deşi şi-a dat seama că, prin fapta sa îl va ajuta implicit şi pe celălalt (intenția indirectă) şi în raport de poziția sa subiectivă, se va reține complicitate fie la infracțiunea de dare de mită, fie complicitate la infracțiunea de luare de mită.”[6]
B3. Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin săvârșirea infracțiunii.
În acest caz, subiectul pasiv este statul[7], ca titular al intereselor publice apărate prin incriminarea acestei infracțiuni, dar și persoana juridică de interes privat, în cadrul căreia își desfășoară activitatea subiectul activ.
C. Latura obiectivă – Elementul material. Urmarea imediată. Raportul de cauzalitate
C1. Elementul material
Elementul material (verbum regens) presupune conduita prevăzută în actul normativ, pe care o comite mituitorul. Acesta constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar public ori unui funcționar public asimilat, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau asimilat ori a unui act contrar acestor îndatoriri.
Spre exemplu, o persoană fizică promite oferirea unei sume de bani unui funcționar public în cazul în care acesta din urmă, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să nu întocmească un proces-verbal de constatare a contravenției săvârșite de către persoana fizică, astfel încât aceasta să fie absolvită de a achita amenda.
C2. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în starea de pericol privitoare la desfășurarea în condiții de legalitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici sau asimilați.
C3. Raportul de cauzalitate
Între fapta comisă și urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate, care în acest caz rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă. Element subiectiv. Cauză de neimputabilitate.
D1. Element subiectiv
Sub aspect subiectiv, infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă. Există intenție directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, și intenție indirectă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmărește, dar acceptă posibilitatea producerii lui.
Cerința esențială este, așa cum am specificat în cazul infracțiunii de luare de mită, ca actul pretins a fi îndeplinit, neîndeplinit, urgentat ori întârziat trebuie să facă parte din sfera de atribuții ale funcționarului public sau asimilat care pretinde, primește sau acceptă promisiunea unor bani sau altor valori necuvenite. Folosul necuvenit presupune un folos legal nedatorat, care constituie o plată sau o răsplată în vederea determinării unui act explicit.[8]
În literatura de specialitate s-a reținut că sub aspect subiectiv, lipsește intenția în situația în care persoana aflată sub influența băuturilor alcoolice și în împrejurări care dovedesc lipsa unui act de deliberare, fără conștiința și dorința de a comite un act de corupere asupra funcționarului public, oferă bani sau alte foloase unui funcționar public, îi emite acestuia o ofertă.[9]
D2. Cauza de neimputabilitate
La infracțiunea de dare de mită, legiuitorul a considerat oportun a insera în textul legal o cauză de neimputabilitate specială, care presupune constrângerea făptuitorului prin orice mijloace de către cel care a luat mita.[10] Astfel, dacă mituitorul a fost constrâns de către funcționarul public sau asimilat să-i remită acestuia foloase necuvenite pentru a-și îndeplini, a nu-și îndeplini a urgenta ori a întârzia un act ce intră în sfera îndatoririlor sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri, mituitorul nu va răspunde penal, considerându-se în acest caz că nu a avut libertatea fizica sau psihică de a analiza și a decide dacă dorește să comită infracțiunea sau nu.
E. Formele infracțiunii.
E1. Actele pregătitoare. Tentativa
La infracțiunea de da de mită, ca și la infracțiunea de luare de mită, actele pregătitoare și tentativa nu sunt posibile, datorită faptului că aceasta este o infracțiune cu executare promptă.[11]
E2. Consumarea. Epuizarea
Infracțiunea de dare de mită face parte din grupa infracțiunilor cu consumare anticipată, astfel că se consumă la momentul la care persoana fizică sau juridică, ori un funcționar public sau asimilat oferă, dă sau promite bani sau alte foloase, chiar dacă promisiunea nu a fost onorată, folosul nu a fost remis sau actul de dare nu a avut loc.[12]
Epuizarea are loc la momentul comiterii ultimul act de executare, în această ipoteză infracțiunea de dare de mită fiind săvârșită în formă continuată.[13] Astfel, mituitorul săvârșește în mod repetat, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiunile care se regăsesc în cuprinsul elementului material.
F. Cauză specială de nepedepsire
Legiuitorul a prevăzut o posibilitate ca mituitorul să nu fie pedepsit, în ipoteza în care, după comiterea infracțiunii, anunță organele de urmărire penală cu privire la comiterea infracțiunii, însă cu condiția ca acestea să nu fi fost sesizate cu privire la acea infracțiune.
Atât în ipoteza în care mituitorul a fost constrâns, cât și în cazul în care acesta denunța fapta organelor de urmărire penală înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la comiterea acelei infracțiuni, bani, bunurile sau orice alte valori se restituie mituitorului, în al doilea caz cu condiția să fi fost date după denunț.
G. Legătura cu alte infracțiuni
G1. Legătura cu infracțiunea de cumpărare de influență
În cazul infracțiunii de dare de mită, făptuitorul promite, oferă sau dă banii sau foloasele necuvenite unui funcționar public sau asimilat, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu ori contrar acestora. În schimb, în cazul infracțiunii de cumpărare de influență, făptuitorul oferă, dă sau promite bani, valori sau alte bunuri unei persoane care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta sa îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie un act conform îndatoririlor sale de serviciu ori un act contrar acestor îndatoriri.
____________________________________________________
[1] G. Antoniu, T. Toader – Explicațiile noului cod penal, vol. IV, ed. Universul Juridic, București, 2015, p.252
[2] M. Udroiu. – Drept penal. Partea specială, ediția a 6-a, ed. C.H.Beck, București, 2019, p.589
[3] G. Antoniu, T. Toader, op. cit, p.254
[4] V. Cioclei, C.Rotaru, A. Trandafir – Drept penal. Partea specială II, ed. C.H.Beck, 2016, București, p.223
[5] G. Bodoroncea, V. Cioclei – Codul penal. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, ed. C.H. Beck, București, 2016, p.906
[6] ICCJ, secția penală, decizia nr. 235/A/2017 – www.scj.ro
[7] G. Antoniu, T. Toader op. cit., p.228
[8] M. Udroiu, op. cit, p.576
[9] G. Bodoroncea, V. Cioclei, op.cit, p.911
[10] G. Antoniu, T. Toader op.cit. p.256
[11] M. Udroiu, op. cit. p.586
[12] G. Antoniu, T. Toader, op. cit. p.258
[13] V. Cioclei, C.Rotaru, A. Trandafir, op. cit.116