Plângerea penală. Asemănări și deosebiri cu alte moduri de sesizare. Avocat Cristian Gîndac
A. Concept și reglementare
Plângerea penală este un mod de sesizare a organelor judiciare despre săvârșirea unei infracțiuni comise împotriva titularului acesteia. Altfel spus, ori de câte ori o persoană fizică sau juridică este victima unei infracțiuni și dorește tragerea la răspundere penală a autorului faptei, va trebui să se adreseze organelor de urmărire penală pentru ca acestea să înceapă demersurile procedurale pentru identificarea făptuitorului, formulând o plângere, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute expres de către legiuitor.
B. Titularii plângerii:
B1. persoana fizică:
- personal – de către persoanele majore
- prin mandatar neavocat (cu procură specială) sau prin avocat
- unul dintre soți pentru celălalt soț
- copilul major pentru părinți
- reprezentantul legal al persoanei fără capacitate de exercițiu
- personal de către persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă însă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă
B2. persoana juridică – prin reprezentant legal sau convențional
C. Elemente obligatorii:
Pentru ca o plângere penală să îndeplinească condițiile de fond prevăzute de codul de procedură penală, aceasta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele informații:
C1. Când titularul plângerii este o persoană fizică
- numele și prenumele
- codul numeric personal
- calitatea titularului (persoană vătămată)
- adresa de domiciliu (strada, număr, bloc, scară, etaj, apartament, localitate, județ)
- descrierea faptei care formează obiectul plângerii
- indicarea făptuitorului (dacă este cunoscut, cu cât mai multe elemente de identificare)
- mijloacele de probă
- semnătura
C2. Când titularul plângerii este o persoană juridică
- denumirea
- codul unic de înregistrare
- codul de identificare fiscală
- numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului sau în registrul persoanelor juridice
- contul bancar
- indicarea reprezentantului legal sau convențional
- descrierea faptei care formează obiectul plângerii
- indicarea făptuitorului (dacă este cunoscut, cu cât mai multe elemente de identificare)
- mijloacele de probă
- semnătura
D. Forma plângerii:
- scrisă
- orală – caz în care se va consemna de către organul de urmărire penală în fața căruia a fost formulată;
- electronică – numai în situația în care titularul plângerii o certifică prin semnătură electronică, conform dispozițiilor legale;
E. Organul de urmărire penală (Parchet sau Poliție) competent din punct de vedere teritorial, unde se adresează plângerea:
- locul săvârșirii infracțiunii;
- locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
- domiciliul sau sediul inculpatului;
- domiciliul sau sediul persoanei vătămate;
Legiuitorul a stabilit în mod imperativ faptul că ordinea organelor competente se stabilește cu respectarea ordinii sus-menționate. Astfel, competența teritorială se determină gradual, analizând în ordinea prezentată supra organul de urmărire penală competent. Spre exemplu, dacă nu se poate determina locul săvârșirii infracțiunii pentru a determina organul de urmărire penală competent raportat la acest criteriu, se va analiza locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul. Dacă nici acesta nu este cunoscut, se va analiza a treia ipoteză, cea a domiciliului sau a sediului inculpatului, iar dacă nici acesta nu este cunoscut, domiciliul sau sediul persoanei vătămate.
Art. 41 alin. 2 cod proc. pen. prevede că prin locul săvârșirii infracțiunii de înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională în totul sau în parte ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. Astfel, există situații în care comiterea unei infracțiuni se realizează în locuri diferite ori rezultatul se produce în alt loc. În aceste situații, conform art. 41 cod proc. pen., ar fi competente organele de urmărire penală din circumscripția tuturor locurilor în care s-a comis infracțiunea și/sau s-a produs rezultatul.
În ipoteza în care nu se cunoaște niciunul dintre locurile prevăzut la literele (a)-(d), va fi competent primul organ sesizat. De asemenea, dacă sunt sesizate succesiv două sau mai multe organe dintre cele prevăzute la lit. (a)-(d), competența revine organului celui dintâi sesizat. Însă, dacă sunt sesizate simultan, două sau mai multe organe de urmărire penală, competența teritorială a acestora se determină conform criteriilor prevăzute la lit.(a)-(d).
Este important de menționat faptul că, în ipoteza în care infracțiunea a fost comisă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, iar victima este o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau fără cetățenie, și formulează o plângere penală în fața organelor judiciare române, acestea au obligația de a înainta plângerea organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă fapta.
F. Limba în care trebuie formulată plângerea
- limba română
- o altă limbă, dacă titularul nu vorbește sau nu înțelege limba română
G. Asemănări și deosebiri cu alte moduri de sesizare
G1. Plângerea și plângerea prealabilă
Sub aspect teoretic, plângerea este un mod general de sesizare a organelor judiciare, pe când plângerea prealabilă este un mod special de sesizare. În ceea ce privește titularul acestora, plângerea poate fi formulată, așa cum am menționat supra, poate fi formulată și de către substituții procesuali (de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți), în comparație cu plângerea prealabilă unde legea nu acordă calitate acestor persoane.
Plângerea se formulează pentru infracțiunile la care punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează din oficiu, în comparație cu plângerea prealabilă care vizează numai infracțiunile care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
De asemenea, o altă distincție importantă reprezintă termenul în care pot fi formulate. Plângerea poate fi formulată în interiorul termenului general de prescripție a răspunderii penale, care diferă în funcție de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în timp ce plângerea prealabilă poate fi formulată în termen de 3 luni de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunii.
G2. Plângerea și denunțul
Distincția între cele două constă în calitatea titularului. Astfel, plângerea se formulează de persoana care a suferit în urma săvârșirii infracțiunii, având astfel calitatea de persoană vătămată, pe când denunțul se formulează de o terță persoană, care nu a participat la raportul de drept penal, nesuferind astfel nicio vătămare și/sau pagubă în urma comiterii faptei.
Menționăm faptul că o plângere penală trebuie să conțină toate detaliile necesare astfel încât organele judiciare să înțeleagă starea de fapt. Vă recomandăm să consultați un avocat specializat în drept penal pentru a vă putea oferi consultanță de specialitate, precum și servicii de asistare și reprezentare în județul Cluj sau în județul în care domiciliați.