Avocat Gîndac Cristian Călin

specializat drept penal Cluj-Napoca

acord de recunoastere a vinocatiei

Acordul de recunoaștere a vinovăției. Noul Cod de procedură penală

Cuprins

A. Concept și reglementare

Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a fost introdusă în legislația procesual penală română prin legea 135/2010 privind codul de procedură penală. În expunerea de motive[1], s-a suținut că această instituție presupune o schimbare radicală a procesului penal român, care pe lângă faptul că reduce durata judecării cauzei și simplifică activitatea din cadrul urmăririi penale, are și un avantaj economic, acela de a reduce costurile prilejuite de procesul penal, care este în beneficiul tuturor părților, dar mai ales ale statului.

De-a lungul timpului, reglementările privind instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a suferit o serie de modificări legislative pe care urmează să le analizăm în prezentul articol.

B. Momentul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției

Această instituție se poate aplica numai în faza de urmărire penală. Astfel, este necesar ca în prealabil, organele de urmărire penală (organele de cercetare penală sau procurorul) să dispună începerea urmăririi penale in rem (cu privire la faptă), chiar dacă este cunoscut făptuitorul, să administreze probe atât în favoarea cât și în defavoarea făptuitorului. 

Când din probele administrate rezultă bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și nu este incident niciunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 cpp, organul de urmărire penală (organul de cercetare penală sau procurorul) dispune prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam (cu privire la persoană), când făptuitorul dobândește calitatea de suspect, continuând astfel administrarea de probe pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Când există suficiente probe din care rezultă că suspectul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală ori față de care a fost extinsă și nu este incident niciunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 cpp, procurorul (la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu) dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, moment de la care suspectul dobândește calitatea de inculpat. 

Astfel, intervalul de timp în care este posibil încheierea acordului de recunoștere a vinovăției este situat între momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și terminarea urmăririi penale.

C. Titularii acordului de recunoștere a vinovăției și limitele acestuia

C1. Titularii acordului

Art. 478 prevede că acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat între procuror și inculpat, putând fi inițiat de fiecare dintre aceștia. În cazul în care sunt mai mulți inculpați în cauză, procurorul poate încheia acord de recunoaștere a vinovăției distinct, cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților care nu au încheiat acord.

În forma inițială a textului art. 478 alin. 6 cpp, se prevedea faptul că inculpații minori nu pot încheia acord de recunoștere a vinovăției. Ulterior, prin OUG 18/2016[2], s-a revenit asupra acestei dispoziții, în sensul minorii au posibilitatea de a încheia acord de recunoaștere a vinovăției cu încuviințarea reprezentantului legal, în condițiile legii.

Astfel, titularii sunt:

  1. procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală
  2. inculpatul, care poate fi:
  • persoana fizică majoră, personal
  • persoana fizică minoră, cu încuviințarea reprezentantului legal;
  • persoana juridică, prin reprezentantul legal

În doctrină[3] s-a susținut că deși legea nu îl prevede în mod expres printre titularii acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul ierarhic superior face parte dintre aceștia deoarece el este cel care inițial trasează limitele în care se încheie acordul și tot el avizează ulterior efectele acestuia în baza principiului controlului ierarhic.

În ipoteza în care încheierea acordului este inițiată de inculpat, procurorul poate respinge prin ordonanță această cerere, care poate fi atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior. În literatura de specialitate s-a susținut că posibilitatea acordată de lege inculpatului are natura unui drept, limitat la dreptul inculpatului de a iniția acordul, iar nu la dreptul de a-l încheia.[4]

În literatura de specialitate[5] s-a susținut că procurorul este singurul care poate decide întreruperea procedurii atunci când, deși există un consens cu inculpatul, procurorul nu este de acord cu limitele stabilite de către procurorul ierarhic superior prin avizul prealabil și scris emis.

C2. Limitele acordului 

Limitele acordului se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.

Procurorul ierarhic-superior este sesizat de către procurorul de caz printr-un referat, în cuprinsul căruia sunt propuse limitele acordului. Acesta, poate aviza referatul întocmit de către procurorul de caz, atunci când este de acord cu limitele propuse de acesta, poate modifica limitele propuse ori poate respinge propunerea.

S-a susținut că procurorul de caz poate să obțină o pedeapsă mai grea decât cea stabilită prin avizul procurorului ierarhic superior, atunci când acesta stabilește și limita inferioară și cea superioară a pedepsei, ipoteză care nu ar constitui o încălcare a avizului.[6] În această situație, într-o opinie[7], pe bună dreptate s-a considerat că nerespectarea avizului procurorului ierarhic superior încalcă în mod flagrant principiul controlului ierarhic, anihilându-i efectele. Per a contrario, într-o altă opinie[8] s-a susținut că în cazul în care procurorul și inculpatul ajung în urma negocierii la o altă soluție decât cea avizată în prealabil de procurorul ierarhic prin aviz, însă acesta din urmă avizează soluția, sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu soluționarea cererii de confirmare a acordului de recunoaștere a vinovăției este una legală, neputându-se dispune o soluție de respingere.

D. Condiții pentru încheierea acordului

  1. să fie pusă în mișcare acțiunea penală

S-a stabilit această condiție deoarece s-a urmărit ca la momentul încheierii acordului să existe suficiente probe din care să rezulte că persoana a comis fapta pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și de asemenea, nu este incident niciunul dintre cauzele de împiedicare prevăzute la art. 16 cpp;

În doctrină[9] s-a susținut că există posibilitatea încheierii unui singur acord de recunoaștere a vinovăției care să privească mai mulți inculpați, cu menționarea distinctă a obiectului negocierii pentru fiecare inculpat în parte. În această situație, va fi considerat ca fiind încheiat câte un acord de recunoaștere a vinăției cu fiecare inculpat în parte, în funcție de limitele negocierii individuale, chiar dacă s-a încheiat un singur act scris,[10] ținând cont că situația fiecăruia este distinctă, iar “atuurile” cu care se prezintă fiecare le negocieri sunt diferite. [11]

  1. inculpatul care încheie acordul să fie asistat de un avocat ales sau numit din oficiu

Pentru a da eficiență principiului egalității de arme, acesta este unul dintre cazurile de asistență juridică obligatorie, prevăzute la art. 90 cpp.

  1. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală să fie amenda sau închisoarea de cel mult 15 ani;

În forma inițială a proiectului de lege[12], s-a prevăzut o limită mult inferioară a limitelor de pedeapsă, respectiv amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, care a fost modificată pe parcursul legislativ, forma finală prevăzând amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani; prin OUG 18/2016[13], s-a majorat limita pedepsei închisorii, aceasta fiind și forma actuală.

De asemenea, se va ține seama de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, conform art. 187 cod penal, conform căruia “prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.” Astfel, pentru a se stabili dacă este îndeplinită această condiție, nu se va ține cont de instituția: tentativei, circumstanțelor atenuante sau agravante, infracțiunii continuate, concursului de infracțiuni, recidivei, pluralității intermediare, a participației penale.

În cazul variantelor agravate sau atenuate, se va ține cont de pedeapsa prevăzută de lege pentru această variantă (ex. violență în familie raportată la omor – limitele de pedeapsă se majorează cu 1/4, luare de mită comisă de o persoană prev. la art. 308 cod penal – limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3). 

  1. să existe suficiente probe administrate în faza de urmărire penală din care să rezulte existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului;

 În doctrină[14] s-a susținut că standardul de probă ce urmează a fi avut în vedere de către procuror este cel de “suficiente probe din care să rezulte că inculpatul a comis infracțiunea de care este acuzat”, iar nu cel al probei dincolo de orice dubiu rezonabil care va fi avut în vedere de către instanță, chiar dacă inculpatul recunoaște necondiționat fapta pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

  1. să existe avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior prin care acesta să fie de acord cu privire la limitele acordului;

  1. să existe un consens între procuror și inculpat cu privire la obiectul acordului

Așa cum am precizat anterior, titularii acordului sunt numai procurorul și inculpatul, care trebuie să ajungă la un consens. Nu este necesar acordul persoanei vătămate, a părții civile sau a părții responsabile civilmente, sens în care procurorul nici nu are obligația de a le informa cu privire la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul.

E. Obiectul acordului

Art. 482 cpp prevede că acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde:

  1. data și locul încheierii;
  2. numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;
  3. ate privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin.(1) cpp;
  4. descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
  5. încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;
  6. probele și mijloacele de probă;
  7. declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;
  8. felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei[15]  cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;
  9. semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.

În doctrină[16] s-a susținut că din interpretarea textului reiese faptul că inculpatul nu are posibilitatea de a nu recunoaște fapta ori încadrarea juridică a acesteia, astfel cum a fost reținută de către organele de urmărire penală, aceștia putând “negocia” în concret numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei, forma de executare sau modalitatea de individualizare.

F. Efectele acordului

După ce procurorul de caz a ajuns la un consens cu inculpatul, va supune avizului procurorului ierarhic superior înscrisul care cuprinde în mod obligatoriu mențiunile analizate supra.

În doctrină[17], s-a susținut că acest aviz final ar procurorului ierarhic superior este de natură să asigure o simetrie față de instituția verificării rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei. 

[1] M. Udroiu (coord.) – Codul de procedură penală. Comentarii pe articole. ediția a 2-a, ed. C.H.Beck, București, 2017, p.1533-1534

G. Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere în vederea confirmării acestuia

După obținerea celui de-al doilea aviz al procurorului ierarhic superior, procurorul de caz va sesiza instanța cu acordul de recunoaștere a vinovăției (care este act de sesizare al instanței). În cazul în care sunt mai mulți inculpați iar acordul vizează numai unul sau unii dintre aceștia, procurorul va dispune disjungerea și va sesiza instanța separat, înaintând instanței numai actele de urmărire penală care se referă la titularul acordului. În situația în care persoana vătămată s-a constitui parte civilă în procesul penal, procurorul va înainta instanței, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției și tranzacția sau acordul de mediere.

Odată sesizată, se va dispuse repartizarea aleatorie prin sistem informatic unui complet format dintr-un judecător de cameră preliminară. Acesta analizează acordul, iar în situația în care lipsesc una sau mai multe dintre mențiunile obligatorii prevăzute la art. 482 cpp, sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 483, va dispune acoperirea omisiunilor în termen de cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

H. Soluțiile instanței

 

1. admite acordul

– astfel cum a fost formulat și pronunță soluția din acord;

2. respinge acordul

– și trimite dosarul înapoi la procuror în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cpp, cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Observație: Instanța poate admite acordul numai cu privire la unii inculpați.

RIL[18]: Retragerea de către inculpat, în fața instanței de judecată, a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 482 lit.g) cpp, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției.

[1] Disponibilă la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2009/400/10/2/em412.pdf

[2] art. II pct. 118, publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016

[3] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.) – Codul de procedură penală comentat, ediția a 3-a, ed. Hamangiu, București, 2017, p.1375

[4] M. Udroiu – Procedură penală. Partea specială, ediția a 4-a, ed. C.H.Beck, București, 2017, p.1907

[5] M. Udroiu (coord.) – Codul de procedură penală. Comentarii pe articole. ediția a 2-a, ed. C.H.Beck, București, 2017, p.1906

[6] A se vedea C. Voicu, A.S.Uzlău, G. Tudor, V. Văduva, Noul cod de procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni, ed. Hamangiu, București, 2014, p.569 în N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), op cit. p.1375

[7] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), op. cit. p.1375

[8] M. Udroiu, op. cit.p.535

[9] Ibidem, p.533

[10] M. Udroiu (coord.), op. cit., p.1907

[11]  N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), op. cit. p.1379

[12]  disponibil la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2009/400/10/2/se412.pdf

[13] art. II pct. 120, publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016

[14] M. Udroiu, op. cit., p.534

[15] modificat prin art. 102 pct. 289 din legea 255/2013

[16] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), op. cit. p.1378

[17] Idem

[18] I.C.C.J., Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizia nr. 5/2017, publicată în M. Of. nr. 375 din 19 mai 2017)

Gîndac Cristian Călin
Gîndac Cristian Călin

Avocat specializat în drept penal

Share on linkedin
Share on facebook
Share on twitter
Share on telegram
Share on vk
Share on whatsapp
Share on google
Share on pinterest
Share on skype
Share on email
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Call Now Button